Vin la apus!

[Katharina van der Wall]

Putin lucru spus, ar fi fost daca ar fi zis, ca gestul lui o uimise. Nu, era ceva mai mult de atat. Pentru prima oara, Isseult putu sa vada altceva in ochii si pe chipul fratelui ei. Nervi provocati doar de gandul ca cineva important, ar fi putut pati ceva. Inchise ochii pentru scurt timp si nu putu sa nu zambeasca. Avusese de gand sa-l ia la bataie pe Devon, avand in vedere ca il trimise la spital, ca el sa o faca pe pustoaica sa plece de acolo si aproape sa lesine pe undeva, pe strazile Londrei.

-Nu stiu Devon. Asta te-as putea intreba chiar eu. A patit ceva, de a plecat din spital, pe jumatate moarta, pe jumatate vie, si aproape a lesinat pe o strada pustie? Intreba cu raceala in glas. Cloud si Ryan, erau singurii copii, la care satena tinea. In fond, pe amandoi ii cunostea la fel de bine si plus de asta, pentru Cloud, purta un respect deosebit, caci spre deobsebire de fratele ei, ea ii stia povestea la perfectie. Ca sa nu mai vorbim despre sentimentele ce le nutrea pentru blond.