Wild world

[Kurt F. Malfoy]

• Nu pot spune exact cum a aparut. Cred ca pasiunea pentru teatru si cinematografie a fost intotdeauna inauntrul meu,a fost ceva pe care l-am mostenit de la mama - in mod ironic ea e fiinta care se opune cel mai mult ca eu sa fac asta. Prima amintire legata de asta e cea de cand aveam patru ani si imi luam papusile si jucam diferite roluri. Multi le spun ''mama si copilul'' sau ''doctorul si pacientul'' dar la mine era mult mai mult fiindca eu nu ma plictiseam si lucram cu papusile acelea pe un fel de scenariu bine stabilit pe care mi-l faceam in minte. Si asta dura ore intregi,ore in care uitam sa mananc si sa beau apa si mama practic ma obliga sa las ceea ce ea numea joaca de copii si sa vin la masa,sa ii ofer putina atentie. Imi amintesc ca ma puneam pe pat,in camera alor mei si ii vorbeam tatei. Monologuri intregi despre vremea de afara,despre jucarii si cum a fost in parc. Nu era ca o confesiune la psiholog fiindca si aici lucram dupa scenariu,imi planificam ordinea evenimentelor pe care vroiam sa le relatez. Si cand ma uit in urma la asta,ma sperii.
  
  Apoi,pe la cinci ani,am fost cu grupa mea de la gradinita sa vedem un spectacol de teatru pentru copii. Nu pot sa spun ca papusile nu erau frumoase sau ca actorii nu erau talentati insa nu mi-a placut ca i-au amestecat. De ce Alba-ca-Zapada era papusa iar mama cea rea,om? De ce? Luate fiecare de-o parte,erau spectaculoase,era o munca superba insa amestecand un om si o papusa,nu iese tocmai ceva placut. Pentru colegii mei a fost ceva unic,ceva despre care au vorbit trei zile dupa aceea,de fiecare data cand se revedeau. Eu m-am multumit sa spun care personaj mi-a placut cel mai mult.
  
  Am jucat in scenete,la scoala si la gradinita. As fi preferat sa nu o fac. Primul meu rol a fost la sase ani,l-am jucat intr-o sala,la gradinita si trebuia sa fiu doamna doctor care avea grija de un ursulet. Mama m-a vazut in acest rol si de atunci are impresia ca ar trebui sa fiu medic - ea vroia sa fie medic dar bunicii mei au obligat-o sa devina inginer si nu vreau ca eu sa imi oblig copiii sa devina regizori daca ei vor sa fie militari,spre exemplu,caci ''indeplineste-mi visul pe care nu l-am putut avea'', este doar un instrument de tortura. Stiu ca imi invatam replicile foarte repede,fiindca imi facea placere. Am jucat pana intr-a patra si am trecut de la doctorul pentru ursuleti la madame din ''Bubico'' sau mamita lui Goe. Si mi-a placut.
  
  Nu am constientizat ca asta vreau sa fac,decat printr-a sasea,cred. Pana atunci toti imi ziceau ca am talent in ale actoriei si am zis ''bine,daca tot ei vor sa fac asta,asta fac''. Dar nu vroiau sa fac asta,spuneau ca ar fi fost un hobby dragut si ca medicina ma asteapta. Regia a inceput spontan. A plecat defapt de la un dans - desi in mod ironic eu am gratia elefantului. Mi-au fost dati in grija un grup de copii,doua clase de a doua,pe care trebuia sa ii invat un dans. Diriginta m-a propus pe mine fiindca am facut o impresie buna la vals,desi numai eu stiu cat m-am chinuit ca sa iasa si ala bine. Ma rog,pana la urma copilasii au primit aplauze.
  
  Cred ca ... m-a atras modul de a lucra. Toti suntem prieteni. Ei imi propun,eu vad daca e bine si nu spun nu,ci dimpotriva,chiar daca nu se potriveste,pastram idee lui,esenta ideii si o adaptam la ce as vrea eu ca sa fie totul bine,sa avem toti o parte egala. Inca ma mai ocup de coregrafia celor mici,daca mi se da ocazia,desi acum cand ma pregatesc cu liceul nu stiu cum o sa ma mai intorc eu acasa atat de des. Macar vara ar fi bine sa imi fac timp.
  
  In iarna acestui an am avut primul proiect regizoral extrem de serios,cu scenariu,cu costume,cu actori care s-au implicat. Initial vroiam sa punem in scena 'Maestrul si Margareta' de Bulgakov,asa cum era,insa in final am luat doar personajele si le-am pus in alt cadru,intr-o alta poveste. Am luat totul de la zero,exceptand personajele si descrierea rol fizica si comportamentala. Si am primit standing ovations. Si da,cred ca de la piesa asta mi-am dat seama ca eu chiar vreau sa fac asta si ca asta ma face fericita. Mai ales ca duminica am fost la un curs de teatru gratuit. Nu era ceva tipic,ci dimpotriva. Ne luau,vorbeau cu noi,ne intrebau despre personaje - daca ne place sa ne imaginam personaje,cum sunt ele,ce fel de nume alegem,pe ce anume ne bazam. Apoi ne-au explicat dinamica spectacolului,ne-au spus ca nu trebuie sa pierdem atentia publicului si daca o facem sa ne prefacem ca nu observam si sa continuam,pentru a nu ne accentua greseala. Si e bine sa inveti de la actori,desi vrei sa fii regizor,si invers,fiindca sunt doua jumatati care creaza un intreg,practic magia aceea se naste din doua parti.
  
  Cert e ca nu vreau sa ajung sa cresc si sa raman doamna doctor,sa am un om viu,bolnav,disperat,in loc de ursuletul din plus de la gradinita. Nu vreau sa ma panichez cand vad sange curgand pe mine,in loc sa stau pe un scaun si sa vad lumi intregi,vieti intregi formandu-se in fata mea,pe o scena mareata,care sopteste trairile si durerile fiecarui actor,fiecarui personaj,fiecarui spectator. Nu vreau sa ma trezesc si sa spun '' O noua zi chinuitoare'' in loc de '' Oh,azi Hamlet se va naste din nou!'' sau sa ma duc la serviciu cu scarba,nu topaind intr-un picior de fericire. In final,nu vreau decat sa fiu fericita si sa le dau si altora din fericirea mea,prin cuvinte,prin gesturi,prin personaje si sa le amortesc durerea cotidiana,la fel cum un calmant ar amorti durerea unui bolnav. Vreau sa fiu doctorul sufletului,nu al trupului.