Sare pe rana.

[Cresseda E d'Guillaume]

Îi acceptă ţigarea, căci simţea că înebuneşte dacă mai stă mult acolo, fără să facă nimic şi când el începu să se joace cu şuviţele ei, simţi un fior lent, ce-i străbătu şira spinării. De n-ar fi fost totul doar o amăgire... Îl privi calmă, ochii ei, analizându-i trăsăturile frumoase, dar masculine şi încercă să-şi dea seama de ce nu putea fi el altfel. De ce lăsase toată acele motive stupide să-l schimbe aşa. În fond, nu conta că era mai mic sau mai mare. Conta că avea pe cineva acolo, pe care se putea baza indiferent că era zi sau noapte. Nu ca ea.

-Devon, tu nu laşi să se vadă nicio schimbare. Oricât ai spune tu că te-ai schimbat, dacă nu arăţi asta, e în van, spuse oftând şi aruncă ţigarea. Îi prinse palmele cu ale ei, făcându-l să se lase în jos şi îl privi în ochi. Nu-i mai păsa că după ce avea să-i spună, el probabil o va considera slabă. Voia doar să ştie.
-Urăşti pe toată lumea şi te comporţi aşa, pentru faptul că cei din jur te văd doar că fratele mai mic al lui Isseult. Dar te-ai gândit vreodată că însăşi faptele tale îi pot face să te perceapă aşa? Devon, ai o soră. Şi pentru numele lui Dumnezeu, de când o ştiu, ţi-a fost alături. Nu contează cum ai tratat-o tu, ea a fost mereu acolo pentru tine, şi -spuse, trăgând aer în piept- a tot încercat să remedieze situaţia. Uite-te la mine. De atâţia ani continui să-mi pierd familia, şi într-un final am rămas singură. Iar tu, care ai pe cineva căruia îi pasă, faci tot posibilul să o îndepărtezi. Nu pe Devon acela îl iubesc eu. Ci pe cel care erai odată, atunci când erai elev, continuă şi închise ochii, dându-şi seama că-i mărturisise într-un final ce simte pentru el.