Sare pe rana.

[Cresseda E d'Guillaume]

Trase aer în piept cu putere, şi deschise ochii, privindu-l. Îi era teamă de reacţia pe care el o va avea, după ce a ascultat tot ce a spus ea. Dar el zâmbi. Şi acel zâmbet reuşi să-i topească şi ultima rămăşiţă de gheaţă din inimă. Răsuflă uşurată şi mări ochii în clipa în care buzele lui i le atinseră pe ale ei. Parcă timpul se opri în loc, şi totul luă o altă întorsătură. Doamne, de când aştepta asta? Nici ea nu mai ştia. Îşi duse palmele după gâtul lui şi îi răspunse la sărut, trăgându-l ceva mai aproape de ea. Închise ochii, bucurându-se de atingerea lui.

Când simţi că nu mai poate respira, deschise ochii, rupând totodată şi sărutul. Se uită la el şi nu se putu abţine să nu zâmbească.
-Devon..., rosti, dar nu reuşi să-şi găsească alte cuvinte, aşa că doar râse uşor, ruşinată de modul în care reacţiona, apoi îşi lăsă capul pe umărul lui, cuprinzându-i ceafa cu palma. Îşi simţea inima bătând mai rapid, iar sângele îi curgea repede prin vene, înroşindu-i chipul destul de palid. Era un contrast destul de izbitor, mai ales în lumina aceea a felinarului.