I will always love you

[Gaspard Müller]

Privea absent castelul, întrebându-se ce Dumnezeului căuta el acolo. Ridică din umeri, ca și un răspuns mut, apoi înaintă și se strecură prin tunelul vechi pe care îl folosea de când era elev. Pașii lui, răsunară pe holul pustiu.
-Nici dacă puneam un semn și scriam "Sunt aici", nu își dădeau seama, cum or să-și dea din cauza zgomotului, murmură și pufni scurt, apoi trase aer în piept și miji ochii, urcând scările de la subsol. Își mai întoarse odată privirea și se uită în urmă, scurte flash'uri din vremea copilăriei trecându-i prin fața ochilor. Clipi de mai multe ori pentru a le alunga și își continuă drumul spre etaj, unde se afla Camera Fantomelor. Ce căuta acolo? Nici măcar el nu mai știa.

Deschise ușa și intră în încăpere, privind în jur ciudat. Avea puternicul sentiment că ea era acolo, dar nu știa de ce. Închise ochii pentru un moment scurt, apoi intră și închise ușa. Și ce avea să-i zică? "Ah Calliope, scuză-mă că te-am omorât atunci. Ideea preconcepută a lui Norris, a decis că mai bine mori tu, că erai din Ordin, decât altcineva". Nu, nu-i putea spune asta. Doar nu era nebun, nu? Sau era? Nici el nu mai era sigur de răspuns. Făcu doi-trei pași până în mijlocul camerei și privi per rând fiecare siluetă difuză. Câteva fantome îi era cunoscute și miji ochii, când unele chiar îl salutaseră. Oftă, încercând să nu pară scăpat de la azil.
-Calliope? întrebă cu glas domol.