And , finally, I'm not scared

[Calliope A. Dubois]

• Si continua sa cutreiere castelul pana gasea tot ce voia. Vazuse chestii pe care cand era eleva, aici, la Hogwarts nu le mai vazuse niciodata. Oricum nu-ti ajungea o viata intreaga ca sa cutreieri tot castelul in lung si in lat. Ofta scurt si isi privi inelul de logodna de pe deget. Acum era fantoma, de ce sa mai tina inelul? Probabil ca o amintire a tot ce a fost si nu va mai fi. Se ura pe sine pentru ca era usa, se ura pentru faptul ca iubise prea mult si nu vazuse adevarata fatza a unor oameni, de ce se ura atat de mult? Pentru ca mereu ea era buna samariteanca care ajuta pe toti.
  
  Iar acum? Acum era doar o fantoma fara suflet, o silueta translucida care bantuie castelul in lung si in lat in fiecare zi. Putea sa dispara, sa citeasca gandurile oamenilor, sa-i constranga, dar la ce folos toate astea daca era singura? Isi trecu o mana prin parul blond, care chiar daca nu mai avea atata stralucire ca adineaori cand era vrajitoare, tot frumos era. Curgea usor pe spatele ei si pe rochia alba si lunga care i venea frumos pe talia de viespe. Inca avea sclipirea aceea in ochii albastri ca marea, chiar daca nu mai avea de ce sa se bucure de viata.
  
  Colinda coridorul deja de cateva ore si brusc observa o alta fantoma in fata lui. Nu cunostea toate fantomele din castel, dar nici pe acesta. Isi drese glasul si merse langa el pana ajunse drept in drept, zicand:
  - Te pot ajuta cu ceva?