one more time

[Ivy Thibault]

• Ivy tresări atunci când auzi din faţă acelaşi ritm pe care îl fluiera şi Kurt. Klaus o cam înspăimânta. Habar nu avea de ce, poate că o înspăimânta faptul că Kurt ar putea să aibă un fel de clonă. Poate că îi era frică să nu îi încurce şi să îşi petreacă restul vieţii lângă un Kurt fals. Însă îşi aminti că asta nu mai era posibil acum, pentru că Klaus era mutilat. Îşi dădu seama că asta o uşura într-o oarecare măsură. Ar fi fost mult prea înspăimântător să îi vadă trăsăturile perfecte ale lui Kurt copiate pe o altă faţă.
  
  Ştia că în faţă o aşteaptă o rudă de-a ei. Era greu de acceptat, însă era adevărat. Şi vroia cu disperare să nu îl omoare pe acest Michel. Însă nu prea credea că avea de ales. Instictul îi spunea că el nu evadase din Azkaban ca să devină o familie. Două umbre se conturară în faţa lor şi Kurt şi Ivy se opriră. Fata îşi scoase bagheta într-o fracţiune de secundă, însă nu o ridică. Umbrele veniră din ce în ce mai aproape, până deveniră două persoane.
  
  Ivy îşi dădu seama din prima cine era Michel. Tipul fără mască. Cu un chip sălbatic şi nişte ochi albaştri ca şi a ei o privea de sub părul negru, lung şi murdar. Era foarte slab, dar muşchi îi pulsau pe sub piele şi purta nişte haine jegoase, zdrenţuite. Bărbatul o fixa cu o privire care spunea clar că nu o voia vie.
  
  Cu toate acestea, Ivy făcu cel mai imprevizibil lucru: zâmbi, un zâmbet blând, ca un zâmbet de bun-venit.