And , finally, I'm not scared

[Aaron Hart]

• Aproape că surâse atunci când îi văzu reacţia tinerei. Se afla de atâta amar de timp în castel şi mai nimeni nu-l cunoştea, nici măcar unele fantome. Însă nu îl deranja, chiar îi plăcea aşa. Dacă se ataşa de persoane, începea să se simtă legat de ei, obligat să îi protejeze şi nu mai voia să facă promisiuni pe care nu le putea respecta. Făcuse această greşeală în trecut şi regretase. Încă regreta. Însă totul era atât de complicat ca fantomă. Nu ştia cum era pentru ceilalţi, dar fiecare părere de rău, fiecare amintire dureroasă se amplifica de zeci de ori. Se simţea neputincios, slab, vulnerabil, şi fiecare clipă trecea ca un an, unul chinuitor. Iar acum, când blondina dăduse glas gândurilor sale, simţi o uşoară înţepătură în inima pe care nu o mai avea.
  
  " Într-adevăr. E chinuitor să ştii că trăieşti, dar numai ca o fantasmă. Nu te poţi schimba, nu poţi pleca, nu poţi îmbătrâni. Vezi anii cum trec pe lângă tine, oamenii la care ai ţinut cândva murind şi tu rămânând singur. Trist." Rosti, ochii săi redevenind opaci, distraşi pentru câteva clipe, în care privi în gol. Un gust amar îi veni pe buze şi încercă să îl ignore. În seara aceea venise să înfrunte trecutul, nu viitorul.
  
  Tresări din nou, iar atenţia se reîndreptă spre fată, atunci când îi adresă o nouă întrebare. O privi mai multe clipe, nehotărât dacă să răspundă sau nu, căci nu îi stătea în fire, şi în cele din urmă cedă. Văzând acea curiozitate din privirea ei, blândeţea cu care vorbea, şi tristeţea de care era înconjurată, se simţea vinovat să nu răspundă, deşi , dacă se gândea, acest lucru era ilogic.
  
  " Pentru că nu merit. Am făcut lucruri îngrozitoare, lucruri pe care le voi regreta mereu, şi care mă ţin legat de lumea aceasta. Nu sunt demn." Răspunse, lăsându-şi privirea albăstruie, aproapre gri, în jos. Îi era greu să spună aceste lucruri." Dar tu? Tu de ce nu ai ales pacea? O meritai, sunt sigur! Continuă, şi , pentru o clipă, întinse mâna pentru a o atinge.