call me

[Ophelia Wilde]

• Ii auzi pasii si inima incepu pur si simplu sa ii bata,aproape spargand cutia toracica,aproape facand-o sa urle de durere,fiindca prin fiecare vena curgea veninul vinovatiei. Apoi ii auzi cuvintele si toata durerea se transforma pentru o clipa in agonie,apoi intr-un extaz puternic,adus la culmea semnificatiei. Si-ar fi dorit sa nu fie atat de usor de convins,sa aiba putin timp de gandire,sa fie mai dur,sa o raneasca chiar. Da,nu isi daduse seama pana acum dar facuse toate astea dintr-un masochism sentimental. Durerea fizica ii placea deasemeni insa atunci cand sufletul ii era ranit parea si mai bine. Si totusi...se putea bucura si de ceea ce el dorea sa ii ofere.
  
  '' Nu am ce sansa sa iti dau. Nu te-am uitat niciodata. Mereu ai fost tu,chiar si cand ma gandeam ca esti cu alte femei si eram geloasa. Fiindca sunt geloasa,domnule Stark,si fiindca de acum inainte voi calca peste cadavre pentru ca noi doi sa nu mai fim despartiti decat sa plec urechea la ceea ce se vorbeste despre tine,despre noi.''
  
  Avea aceeasi privire aprinsa,vulcanica,plina de emotie si fericire. Pentru o clipa chiar se incruntase iar cuvintele ei rostite cu un puternic accent irlandez,repezit,nu facura decat sa evidentieze faptul ca tot ceea ce spusese venise din inima si ca de data asta era gata sa se sacrifice. Si mai presus de toate,il saruta brusc,puternic,mai indraznet si mai salbatic ca niciodata,de parca nu ar fi fost ea,ci o amazoana gata sa poarte o lupta. Avea sa lupte,intr-adevar,dar nu cu el,ci cu toti aceia care vroiau sa il raneasca.
  
  '' Si acum,sa facem o plimbare'' spuse se ea dupa ce se desprinse de buzele lui,pe un ton timid,simplu,de parca nimic nu s-ar fi intamplat