Finally i'm back

[Aylee L. Lovel]

• Cand in sfarsit se dezlipi de fratiorul ei, se intoarse pe calcaie si inchise usa de la camera oglinzii lui Erised, in timp ce isi aranja parul ciufulit. Nu vedea nici un motiv pentru care ar fi lasat pe oricine sa le deranjeze micuta reuniune. Ii parea atat de bine sa isi vada vechiul prieten. Pe cand era inca la castel fusesera atat de apropriiati ca doi frati. El fusese cel care avusese grija ca ea sa nu se sparga in bucati atunci cand sora ei disparuse, el era cel care o tinuse in brate in toate acele nopti nedormite, el fusese cel care o inveselise mereu, chiar si atunci cand ea insasi avea impresia ca nu avea sa mai rada niciodata. Nu ii venea sa creada ca acum, dintr-o data, dupa atata, timp el se intorsese. In ochi ii aparura, fara sa vrea, niste lacrimi, pe care le sterse imediat cu antebratul. Acel moment era unu fericit, nu avea de ce sa planga.
  Ramase langa usa, privindu-l pe Zayn. Se schimbase atat de mult de cand nu il vazuse, incat nici nu era sigura ca ar fi putut sa il recunoasca, daca l-ar fi vazut din intamplare pe strada sau prin castel. Zambi, in timp ce il privea din cap pana in picioare. Baiatul se maturizase mult de la ultima lor intalnire. Acum avea trasaturile mai masculine, iar privirea din ochi i se ascutise, de parca ar fi stat mereu in garda. Un singur lucru nu se schimbase de loc, iar acela era zambetul. Avea in continuare acelasi zambet cald cu care se obisnuise Aylee.
  
  -Uiti ca este vacanta? intreba ea pe un ton glumet. Nu am cum sa particip la ore. Cat despre torturatul oamenilor... Sa fim seriosi, asa ma stii tu pe mine? Eu sunt cea mai draguta si inocenta persoana pe care o cunosc, asa ca nu incerca sa ma faci sa par altfel, adauga razand.
  
  Cuvintele ii veneau atat de usor cand vorbea cu el de parca ar fi vorbit cu ea insasi. Asta ii placea si ii placuse mereu la el. Nu o judeca pentru cine era si nu incercase sa o schimbe niciodata, acceptand-o asa cum era. Pentru viperina asta era cel mai important lucru. Erau atatea persoane care nu o agreau sau se prefaceau in fata ei doar din cauza ca avea parinti devoratori sau din cine stie alte cate motive, insa nu si Zayn. Se duse langa el si il lua de mana, tragandu-l pana la o canapea care statea acolo de cine stia cat timp, prafuita si murdara. Insa in acel moment i se parea cel mai perfect loc de pe pamant si nu ar fi putut sa isi imagineze un loc mai bun pentru a-si reinoda prietenia cu baiatul de langa ea.
  
  -Doamne, nu te-am mai vazut de atat de mult timp. Mult prea mult. Spune-mi ce ai mai facut, pe unde ai umblat. Dar, inainte de toate, spune-mi de ce ai plecat. Intr-o zi erai aici, iar in urmatoarea m-am trezit ca mi-a plecat cel mai bun prieten. Asa ceva nu se face, puisor, zise ea, schimbandu-si tonul la loc intr-unul glumet. Acela era un moment de bucurie, nu unul in care sa se arate cu degetul pentru lucruri petrecute in trecut.