life can stop, but happiness is still coming

[Aaron Hart]

• Aaron o ascultă cu atenţie pe Lexie, o mică încruntătură făcându-se vizibilă pe fruntea sa. Păstră un timp tăcerea, analizând precaut cuvintele tinerei. Nehotărât, se trezi plimbându-se în cercuri prin camera cufundată în semi-întuneric şi mormăind ceva absent, ceva ce nici măcar el nu înţelegea. 'Nu eşti pe deplin mort' Cuvintele răsunară între pereţii minţii sale, chiar când trecu printr-un scaun aruncat neglijent într-un colţ. Râse fără să-şi dea seama. În astfel de circumstanţe îi venea greu să creadă cu adevărat ceea ce spusese. Ştia, că într-un fel , are dreptate, însă era confuz. Chestia cu fantomele era în ceaţă rău de tot.
  
  În cele din urmă se întoarse lângă Lexie.
  "În regulă." Rosti, privind-o încă o dată Viperină, apoi -după o scurtă ezitare- se uită în oglindă.
  În faţa ochilor i se contură, încet, o imagine aparent banală. Se vedea pe sine, cel de acum paisprezece ani,înainte de a face greşeala şi a muri. Era alături de sora lui Aileen, care îl împugea jucăuşă pe la spate cu bagheta, mama lui ,sănătoasă şi fericită, şi Clara, la fel de roşcată şi plină de viaţă cum o văzuse ultima oară. Îl strângea în braţe şi îi şoptea ceva, iar el râdea şi o săruta protectiv pe cap. Pe chipul lui Aaron jucă umbra unui zâmbet, dar dispăru când îşi aduse aminte cele făcuse. Simţi cum inima -dacă mai avea aşa ceva- i se strânge încet în piept şi se întoarse brusc faţa în direcţia opusă.
  
  Se întoarse spre Lexie şi zâmbi, blând şi cald.
  "Se pare că ai avut dreptate."