And , finally, I'm not scared

[Aaron Hart]

• O privi timp de mai multe clipe, înainte de a vorbi. Îl analiză cuvintele în minte şi oftă. Se simţea ciudat, ca ea, o persoană atât de blândă şi frumoasă, nu numai ca aspect, şi sufleteşte să creadă că merită aşa ceva şi să încerce să-l creadă nevinovat pe el, un criminal. Pur şi simplu simţea ceva în el, inima, ar fi spus, dacă ar mai fi fost în viaţă, strângându-se cu durere. Era o persoană atât de bună, încât , până şi după moarte încerca să-i protejeze pe cei importanţi pentru ea. I se părea o adevărată cruzime ca ea să nu se poată bucura de lumina aceea, pe care clar o merita, şi să fie nevoită să bântuie şi să discute cu el, cu una din cele mai imorale fiinţe.
  
  "Crede-mă, Calliope. Eşti o persoană specială, tocmai pentru ceea ce gândeşti. Făcu o pauză, în care îi zâmbi, sincer."Cât despre mine, mă simt norocos că vrei să mă susţii, dar nu pot vedea partea bună a situaţiei, nu acum. Sora mea şi singura persoană care a ţinut la mine sunt moarte, iar mama mea e închisă într-un azil. A înnebunit după ce şi-a văzut copiii morţi. Mâinile mele sunt pătate cu sângele lor." Rosti, îndurerat ultima propoziţie.
  
  Se uită la ea încă o dată şi se simţi murdar, pe lângă ea, curată şi strălucitoare în rochia aceea albă, iar el, în vechiul lui tricou şi vechii blugi, rupţi în genunchi, şi teneşii tociţi în picioare.
  "Ştii, aici s-a întâmplat totul." Se trezi vorbind, amintindu-şi brusc motivul vizitei sale. Simţi cum i se umezesc ochii, ceva ce nu se mai întâmplase de mult, aşa că imediat se întoarse cu spatele şi încercă să se adune.