you don't ask why about love

[Isolde du Maurier]

• Închise ochii, zâmbind încet, însă un gând greu îi fulgeră mintea şi sări ca arsă din pat,trăgând cearşaful în jurul ei. Începu să se îmbrace, fără să îi spună ceva sau să îi mai arunce o privire, iar după ce termină, îi aruncă cearşaful alb, îndreptându-se spre o baie, spălându-se şi aranjându-şi părul, care zăcea încâlcit şi "zvăpăiat" pe umerii şi spatele ei. Când termină, se întoarse în dormitor, uitându-ve vinovată la Kurt.
  "Du-te la ea. Te rog", îi spuse ea, cu o voce stinsă, şi totuşi hotărâtă, care nu accepta refuz.
  
  Se aşeză pe pat lângă el, încleştându-şi degetele lungi şi osoase printre ale lui, zâmbindu-i încurajator.
  "Nu o face să sufere, presimt...ştiu că e o persoană minunată. Noaptea trecută nu a avut loc, ok?"
  
  Se ridică brusc, căutându-şi botinele, trăgându-şi-le brutal în picioare, după care se îndreptă spre uşă, însă se opri în prag, întorcându-se pentru a-şi căuta bagheta.