you don't ask why about love

[Isolde du Maurier]

• Închise ochii, încercând să se retragă, însă îşi dădu seama cât de greu îi era. Oftând, îşi deschise ochii, însă îşi mută privirea de la Kurt, fiindcă nu vroia să se piardă în întunecimea ochilor săi.
  "O dată cu ivirea zorilor, omul devine conştient de păcatele sale şi începe să regrete. Îmi pare rău, nu ai făcut nimic greşit."
  
  Îşi dezlipi buzele de ale lui, într-o încercare de a se îndepărta de el, însă îi veni foarte greu şi îi tot dărui câte un sărut, promiţându-şi că era ultimul, deşi o lua mereu de la capăt.
  "Voi fi mereu aici, dacă ştii unde să mă cauţi", şopti ea, pe un ton misterios.
  
  Se întrebă unde încotro avea să plece, şi cum anume să se descurce, mai ales că încă nu îşi găsise o locuinţă, şi nici măcar un loc de muncă. Probabil că va mai hoinări ceva timp înainte să găsească ceva convenabil.