I'm a mess, you can't change that

[Victor A. Olivier]

• 
  “Welcome to my nightmare. I think you're going to like it. There'll be some more when you come down.”
  
  
  Noaptea trecută am avut un coşmar ciudat, deşi a fost mai mult un vis urât şi ciudat. Ei bine, a fost un fel de continuare stranie a romanului lui Stephen King, Mobilul (ca să nu dau spoilere voi spune doar atât: într-o zi, începând cu o oră, toate persoanele care au vorbit la telefon, au înnebunit, o nebunie violentă şi criminală).
  
  ~SPOILER ALERT~ Nu pot continua fără să spun asta: după ceva timp, protagoniştii au realizat că toţi tel-nebunii (ulterior, telefonari sau tel-oameni) au început să devină inteligenţi, dar nu luaţi individual, ci precum cârduri). Şi de aici continuă visul meu.
  
  Ei bine, ce am visat? Eram în maşină, ascultând muzică, apoi, ca din senin, am ajuns în faţa liceului, cu încă vreo 2-3 persoane pe care le cunosc/cunoşteam, dar nu îmi amintesc chipurile lor, deci habar nu am cine erau. Eu eram pe un trotuar, ele pe celălalt, iar maşinile au început să derapeze/deraieze (la naiba, n-am idee cum se spune ), întrând în zidurile clădirilor(însă fără să cauzeze cine ştie ce dezastre). Nu cred că mai e nevoie să spun că eu încercam să mă caţăr pe acestea ca să nu fiu călcata .
  
  Anyway, după ce toată această nebunie cu maşinile a încetat, nu ştiu cum a trebuit să purtăm nişte căşti, care să ne redea acel semnal, şi să ajungem şi noi ca tel-nebunii, doar că aceştia erau mult mai inteligenţi ca în cartea lui King. Ţin minte că eu mă tot gândeam că aş putea să-i păcălesc, căci aveam căştile mele (deşi casca lor era mai mare) şi puteam să-i păcălesc, însă nu am făcut-o. Probabil din curiozitate.
  
  Ei bine, după ce am auzit acel semnal ciudat, ca un fel de vibraţie şi chestie extraterestră, am fost nevoiţi să intrăm în liceu, unde toţi tel-nebunii erau grupaţi în clase. Ok, până aici, nu prea m-am speriat. Chestia ciudată e că eu şi încă o persoană nu aveam nimic, pe când celelalte 2 au început s-o ia pe cărăruie, după tel-nebuni.
  
  În fine, mai departe e prea confuz, plus că Adam Levine îmi era profesor =)) AAhh, gata. Am intrat într-o clasă, iar eu şi cealaltă persoană normală ne-am prefăcut că suntem nebune şi am reuşit să evadăm. Restul...mult prea confuz.
  
  În orice caz, a fost creepy rău de tot visul ăsta. Stephen King mă bântuie, dar tot nu renunţ la cărţile lui Ce mai urmează acum? Să strălucesc în liceul nostru, cu toţi morţii de acolo vrând să-l incendieze?