Don't keep calm and slap that bitch, hard

[Aylee L. Lovel]

• Perdeaua patului cu baldachin flutura discret din cauza brizei de dimineata. In camera era la fel de intuneric de parca ar fi fost miezul noptii, insa ceasul incuiat de pe noptiera arata cu cifre luminoase si rosii ca rasaritul venise cu doar cateva clipe in urma. Ar fi putut sa se ridice din pat si sa traga deoparte draperiile negre si groase, insa nu facuse niciodata asta. Ura lumina, iar draperiile o fereau de ea, inamicul ei cel mai puternic. In camera, in afara patului urias si a noptierei din lemn negru de cires, mai era dor un dulap imens din acelasi material. In rest, camera era tapetata cu rafturi plinde carti si lumanari, toate aparate de blesteme. Totusi, din cauza marimii camerei, aceasta parea goala. Mereu fusese goala, singurii locatari fiind Aylee si demonii sai interiori.
  O bataie scurta in geam o facu sa tresara, ridicandu-se din pat. Se aproprie de geam si daduu putin draeria intr-o parte. O bufnita micuta si roscata astepta sa i se deschida. Aylee privi speriata in jur, de parca cineva din camera ar fi putut sa ii dea raspunsul la intrebarea nerostita. Ei nu ii trimitea nimeni, niciodata, nimic. Nu avea cine sa ii trimita nimic, niciodata. Tremurand, se duse sa deschida geamul, incercand sa se apere cu mana de lumina difuza a diminetii. Roscata intra in camera, ii lasa o scrisoare la picioare, dupa care iesi, de parca nici nu ar fi fost acolo. Suspicioasa, Aylee deschise scrisoarea. Cand o termina de citit, aceasta ii cazu din mana, iar fata avu nevoie de un perete sa o sprijine.
  Fugi la dulap si isi lua niste blugi negrii, si o bluza neagra care ii cadea pe un umar. Urma sa aiba musafiri, urma sa primeasca in sfarsit cartea aceea pe care o asteptase atata timp. Nu trecu nici jumatate de ora, caci cineva suna la usa de la intrare. Fugi in jos pe scari cu o viteza pe care nu o avusese niciodata si deschise usa. Insa in fata acesteia nu era nimeni, doar o carte ce se odihnea linistita pe presul curat, pe care vperina se apleca sa o ridice. Insa ceva se intampla. In momentul in care atinse mult dorica carte se simti trasa de o forta ciudata. Incepu sa ameteasca, durerea fortand-o sa inchida ochii. Stranse cartea la piept, fiind sigura ca daca i-ar fi dat drumul atunci ar fi cazut intr-un hau imens si fara fund.
  Cand in sfarsit se opri, iar ameteala mai era doar o amintire, disparand la fel de brusc ca si un curcubeu, deschise ochii. Era intr-un loc semi-intunecat, iar un tanar brunet si un batran cu parul alb o priveau cu un calm care ei ii lipsea. Ei erau de vina pentru ce i se intamplase. Speriata, incerca sa se aproprie de usa, insa isi daud seama ca era fara sens. Daca o adusera acolo atunci nu o vor lasa sa plece. Se lipi de perete, in coltul opus celor doi si se lasa sa alunece la pamant. Isi deschise cartea si se afunda in cititul acesteia.