lithium

[Isolde du Maurier]

• Moreen continuă să-i zâmbească lui Klaus, şi cântări timp de câteva secunde oferta lui. Privi înspre locul unde fusese cerşetorul sau oricine/orice ar fi fost acea persoană, şi decise că orice era mai bine decât banca aia dubioasă şi răcoroasă.
  "Desigur, Klaus", răspunse ea, zâmbetul ei atrăgător şi de o inocenţa oarecum senzuală încă luminându-i faţa.
  
  Îşi puse degetele lungi şi osoase pe braţul lui, aşteptând ca pocnetul dispariţiei să se facă auzit şi senzaţia aceea ciudată să o cuprindă, în timp ce se "teleportau" de aici în alte părţi.
  "Viaţa-i grea, însă cafeaua o îndulceşte, obişnuia să spună cineva", continuă ea, pentru câteva secunde ochii ei întunecându-se datorită unei amintiri care-i împânzi mintea, dar pe care o alungă la fel de repede.