The power of Thibault sisters

[Ivy Thibault]

• Ivy o privi fără expresie, aşteptând să termine. Cunoştea discursul pe de rost, i se oferise de mii de ori, de la alte mii de persoane. De fapt, doar câteva prietene îl apreciau cu adevărat pe Kurt. Ivy zâmbi cu părere de rău şi îşi puse mâna peste cea a Julietei.
  "Julieta," începu Ivy, "apreciez faptul că îşi pasă de ceea ce fac şi consecinţele ce vin, dar cred că pot să am şi eu singură grijă de mine. Chestia asta e unul dintre multele lucruri pe care eu şi Kurt le avem în comun. El nu-mi spune să fac nimic, eu o fac pentru că aşa vreau."
  De când era mică se obişnuise să facă lucruri pe cont propriu. Cui îi păsa la orfelinat că Ivy începuse să spânzure jucăriile celorlalţi? Nimănui. Pentru că nimănui nu îi păsa de Ivy. Apoi, după ce venise la Hogwarts, o întâlnise pe Lexie şi pe Isabella, apoi pe Julieta şi pe India, fete cărora chiar le păsa de ea. Şi după toate astea, fusese Kurt, singurul căruia nu trebuia să îi dea raportul, care îi arunca doar o privire şi ştia exact dacă ea voia să rămână singură sau să fie îmbrăţişată şi sărutată.
  Oftă şi apoi se gândi la celalte lucruri pe care le spusese Julieta, despre părinţii lor.
  "Cred că părinţii noştri voiau să te protejeze de restul familiei. Acesta fiind motivul pentru care fugeaţi mereu. Iar acum că am rămas într-un singur loc, au reuşit să ne dea de urmă. Tu stai încă în conacul Thibault, nu?" întrebă Ivy.
  Îşi aminti că ea nu voise să rămână acolo, pentru că era un loc complet străin. Plecase şi îşi construise o mică vilă într-un orăşel de lângă Londra.