damn their killing, damn their lies

[Isolde du Maurier]

• Pierdută în lumea sa, nu auzi foşnetul de frunze şi iarbă călcate, şi nici prezenţa unei alte persoane, decât când aceasta aproape că îi strici mâna. Deschise speriată ochii, ridicându-se în fund şi uitându-se la cel care o călcase, în timp ce-şi freca locul rănit.
  "Încă respir, deci nu ai şanse", rosti ea aproape supărată, însă încă speriată.
  
  Trebuia să-şi fi închipuit că nu era o idee bună să se întindă pe jos, într-o pădure, fiind la fel de ameţită, ca şi când s-ar fi drogat. Însă nu se aşteptase ca cineva să calce -literalmente- pe ea. Se uită încruntată la străin, care părea a fi plecat cu cortul, şi îşi dădu seama că se afla în inferioritate, aşa că se ridică, scuturându-se de praf.