Teardrops on my guitar

[Ema Snow]

Ema isi clatina capul inainte sa se aplece pentru a studia desenele.
" Jul, crede-ma ca am intrebat-o inainte" zambi ea. " Asa ca nu e nicio problema. Dawn se bucura cand urmele muncii ei ajung in alte maini. E ciudat, stiu, dar ea sustine ca asa traieste. Si apoi, stii si tu vorba aia. ' Iti vor uita numele, dar vor trece mereu pe podul pe care l-ai construit'."
Si zicand acestea, se lasa in fata si analiza fiecare desen cu atentie. Mama Julietei avea mult talent. Desenele dumneaei erau speciale, diferite de cele cu care se obisnuise Ema si diferite de cele pe care le mai vazuse. Orice contur era plapand si accentuat in acelasi timp, iar imaginile ca atare pareau foarte reale. Pentru o clipa lunga, Ema avu senzatia ca daca va intinde mana, degetele ei nu vor fi oprite de suprafata neteda a foii si vor trece dincolo, in lumea desenului.
Nota in minte cuvintele Cercetasei.
" Si poate ca acel carnetel este facut cu ajutorul surorii mele, dar este al meu. Si nici pe mine nu ma deranjeaza sa il pastrezi. A! Si Dawn abia asteapta sa te cunoasca. I-am povestit in scrisori de tine"
Desi i-ar fi placut sa o priveasca pe Julieta in ochi si sa zambeasca cald, nu putea sa-si mute privirea de la desene. Cu siguranta doamna Thibault iubise Hogwarts-ul de il facuse in cele mai mici detalii. Ema era surprinsa si fascinata in acelasi timp sa recunoasca statuile de deasupra ferestrelor in desen. Isi redirectiona apoi atentia asupra unui portret. Era portretul unui bebelus care rade, fericit si multumit. Soimeanca stia ca nu-l mai vazuse pana acum, insa, din cine stie ce motiv, chipul copilului i se parea tare cunoscut. Clipi de cateva ori si realiza.
" Asta esti tu, nu?" o intreba pe Julieta incet, parca temandu-se sa rupa o vraja asternuta peste ele.