Silence in the night

[Roseline C. L. White]

Pantofii fetei scoteau un scartait fals la atingerea ierbii proaspete. Lacrimile ii siroiau, inundandu-i ochii negrii. Era trista. Nu, era mai mult decat trista. In urma cu cateva minute aflase o veste la care nu se asteptase, o veste care ii stricase toata buna-dispozitie. Bunica ei, a doua mama, femeia cu care isi petrecuse atata timp si de la care invatase atat de multe, acum nu mai era.
Astropufa avea impresia ca cerul ii picase in cap.
Se indrepta catre Padurea Interzisa fara sa se gandeasca. Fara sa se gandeasca la pericolele ce-o puteau astepta. Cauta disperata un loc in care sa fie doar ea si atat.
Nici intunericul, nici norii urati nu pareau sa o sperie. Pentru moment, nu ii mai pasa nici de scoala, nici de prieteni, nici de ea.
Merse fara macar sa priveasca in directia in care pasii o indrumau. Nu privea nici inainte, nici inapoi. Isi privea pantofii. Singurele lucruri pe care le putea vedea printre genele umede.
Tristetea aceea o obosea enorm. Pentru prima oara in ultimele minute, se gandi la ea. Se uita inapoi. Apoi inainte. Si din nou inapoi. Se ratacise.
Invaluita din nou in acea durere si sfarsita de puteri, se aseza pe frunzele vestejite si se sprijini de un copac.
Deschise usor ochii inlacrimati si privi din nou imprejurimile. Un mic punct auriu se distingea printre trunchiurile negre. Isi sterse usor fata. Nu era singura.