home sweet home

[Lexie Stryder]

• Lexie râse la auzul cuvintelor lui Kurt. Deci noii admiratori ai bărbatului erau hipogrifii şi Phoenicşii. Era interesant cum mereu lumea se întoarce pe dos când ţi se pare că în sfârşit a revenit la normalitate. Cel mai bun exemplu era Kurt, de fiecare dată când credeai că se poartă ca un om normal, face el cumva şi schimbă lucrurile. Lexie se obişnuise cu ideea că nicio persoană pe care o cunoaşte nu e chiar normală, aşa că nu îşi mai irosea timpul şi energie crezând contrariul.
  
  Cu toate astea, normalitatea era o noţiune subiectivă. Pentru viperină, a fii 'normal' însemna a nu avea caracter uneori. Ei îi plăceau lucrurile diferite, ciudăţeniile. Poate de asta ceilalţi copii de la orfelinat o evitaseră întotdeauna. Sau pentru că oriunde era ea, ceva sărea în aer. Oricum, nu era chiar înnebunită după compania Încuiaţilor.
  
  Lexie îşi aşeză coatele pe masă şi îţi privi aproape însistent paharul aproape gol, ca şi cum ar fi aşteptat să se ridice şi să se umple singur.
  'Ştii, chiar am vrut să îţi spun acum câteva zile,' începu ea, mutându-şi privirea asupra lui Kurt. 'Zona asta e plină de Thestrali. Presupun că e ceva herghelie prin pădure.'