Dream a little dream of me.

[Evelyn Steel]

Vroia sa vorbeasca,sa ii spuna Emei cat de mult inseamna asta pentru ea si ca,daca vreodata se va intampla ceva,va fi bucuroasa sa vina la ea acasa.Vroia sa ii spuna cat de ciudat si totodata bine se simtea sa sti ca daca vreodata toate persoanele dragi se duc, ai unde sa iti intorci privirea.Vroia sa ii spuna multe lucruri insa nu putea.Simtea cuvintele in gat dar nu putea sa isi deschida gura si sa zica macar un amarat de 'multumesc'.Pur si simplu,nu putea sa vorbeasca.

Isi intoarse usor privirea pentru ca lacrimile ce i se formasera in ochi sa nu fie vazute.Clipi des,si cand fu sigura ca era in regula,se intoarse inapoi inspre Ema.In momente ca acelea iti dai seama cat de aproape iti sunt prietenii si ce legaturi ai cu fiecare.Cu acele cuvinte,Evelyn isi dadu seama cat de stransa era legatura dintre ea si Ema,si simti o bucurie enorma la gandul asta.Dar din nou,nu putea sa vorbeasca.Banuia ca asta insemna sa fi in soc.

Nu vroia ca Ema sa creada ca cuvintele ei o suparasera,asa ca Evelyn trase aer in piept si incerca din nou sa vorbeasca.Si in ultima clipa,fara nici un advertisment,o imbratisa pe Ema.Isi puse toate sentimentele in acea imbratisare,sperand ca Ema avea sa inteleaga.Stia ca va intelege.
- Stiu.Multumesc. ii zise ea.Nu era mult insa stia ca Ema nu avea nevoie de mai mult.