Teardrops on my guitar

[Ema Snow]

Se facu auzit pocnetul unei Disparitii, insa Ema nu reusi sa-si deschida ochii. O durea capul, o durea spatele si era pur si simplu prea ametita ca sa isi coordoneze corpul. Isi lasa mintea sa alunece in gol.
Nu stia cat timp trecuse, dar intr-un final, deveni constienta de pozitia trupului ei. Era culcata pe o parte, cu picioarele intinse anapoda pe podea si cu mainile intr-un unghi ciudat. Isi deschise ochii si se ridica incet, sprijinindu-se pe coate. Muschii i se incordara brusc, de parca se astepta sa primeasca o lovitura. Nu se intampla nimic, iar Soimeanca isi ridica privirea. Era inca in Padurea Interzisa, in zona unde o vazuse ultima oare pe Julieta. Julieta! Ema se uita bezmetica prin jur. Nu era nimeni. Era doar ea. Ofta si se ridica. Se dovedi o treaba destul de complicata. Umerii urlara, dar ea tot se impinse in brate. Se clatina putin pe picioare inainte sa se prinda de trunchiul unui copac. Cand ameteala disparu, Soimeanca se apropie de locul unde fusese Julieta. Nu-si imaginase, inca se vedeau locurile unde scoarta copacului era vatamata, frecata de funiile groase.
Se uita in jur, cautand un indiciu unde ar fi putut sa fie Julieta. Isi duse mana la curea si scoase un sunet strident cand descoperi ca nu avea bagheta.
' O, nu,nu nu! Asta e de rau. Asta e de foarte rau!' gandi Ema, privind fix in intunericul padurii.