Sortarea

[Alexandra Victoria Cooper]

OOC: Toţi ăştia care sunteţi în anul I şi vreţi să descrieţi cum aţi fost sortaţi, vă puteţi băga aici. ABSOLUT ORICINE ESTE INVITAT! Ba chiar vă rog

"Inspiră. Expiră. Inspiră. Expiră"
Cam aşa îşi ordona Alex creierului să ordone plămânilor să facă. Stătea înghesuită printre atâţia bobocei - ca ea, ce-i drept, dar parcă ei erau mai boboci decât ea - încât parcă celulele nervoase, în căldură, nervi şi oboseală, uitară să mai comande fiecăruia ce să facă. La un moment dat se trezi că şopteşte: " - Mergi. Ridică mâna. Clipeşte." , astfel încât atrase atenţia a vreo doi copii. Se uită urât la ei.
"Ce vă doare pe voi, picilor?"gândi ea, dar preferă să lase totul la acest stadiu din care nu s-ar fi creat o ceartă, apoi bătaie, apoi....

Mergeau spre Marea Sală, majoritatea cu emoţia în inimi că vor fi sortaţi cine ştie unde. Alex credea că faţa ei era singura care afişa o nepăsare cumplit de molipsitoare.
De fapt, îi cam păsa. Adică, la cum îl ştia pe tatăl ei, probabil că nu ar mai fi vorbit în viaţa ei cu ea dacă nu ar fi picat la Viperini. Dar cu toate astea, inima îi spunea că NU vrea la Viperini. Dar de cele mai multe ori încerca să îşi alunge sentimentul.
"Dar dacă nu la Viperini, gândea ea, atunci unde? Nu mă văd deşteaptă, curajoasă, sau foarte inimoasă."

Intrară în Marea Sală şi Alex fu într-adevăr surprinsă de imensitatea acesteia. Şi acum se simţea ca un copil din Încuiaţi. Fratele ei era răutăcios şi evita să îi povestească despre Hogwarts, ca să îi facă în ciudă iar cu tatăl ei nu prea vorbea. De la mama ei dacă mai auzise poveşti...şi atât.
Aprecia totul la Hogwarts, chiar dacă de pe faţa ei, probabil doar sclipirile ochilor o dovedeau. Tavanul înstelat...- Iubea stelele! - candelabrele, impunătoarele, mesele, care erau mai lungi decât de două ori lungimea camerei ei, - sau undeva pe acolo - totul era splendid!

Un băiat de lângă ea zâmbi şi avu tupeul s-o ia la mişto:
"- Interesante jucării, nu-i aşa? Văd că ţi-au furat ochişorii..."
Şi "ochişorii" se întoarseră spre interlocutor cu o privire gen : "-Du-te, învârtindu-te în cap, nemernicule!", la care acesta îndrăzni:
"- Ia te uită! Domnişoara afurisită şi îngâmfată! Fac pariu pe zece galeoni că pică la Viperini! Cine se bagă?"
O fată de lângă ea îi luă apărarea cu un "- De fapt tu eşti cel îngâmfat.", dar roşcata nu putea spune dacă din milă, respect sau din posibilitatea de a câştiga încă zece galeoni. Deşi auzea toată discuţia care se punea asupra ei, preferă să se facă încă odată că e surdo-mută.

Între timp, fără ca ea să realizeze, marele grup format din mici ajunse în faţă, pregătit pentru marea sortare. Auzea grupuleţe agitându-se, povestindu-şi viaţa, casele în care au fost sau n-au fost părinţii, împărtăţindu-şi emoţiile care peste treizeci de minute poate vor dispărea.
Alex ar fi vrut să vorbească şi ea cu cineva, se simţea cam singură. Dar învăţase să nu aibă încredere în nimeni..Nici măcar în propria familie nu avea, aşa că de ce să aibă încredere în nişte puşti care nu îşi puteau ţine ascunse nici lucruri personale?
Deodată, Jobenul începu să îşi cânte cântecelul, iar roşcata se delecta, bătând ritmul cu degetele în picioare şi încercând să fie atentă. Apoi acesta se opri din "lălăit" şi o voce sonoră, importantă, începu să strige numele copiilor. Iar mai apoi, Jobenul Magic dădea verdictul final: Casa.

Deodată, Alexandra tresări uşor şi inima i se strânse ca un purice:
"- Cooper Alexandra Victoria!"
Merse cu paşi rapizi şi siguri spre pălăria magică, în timp ce în capul ei se producea o adevărată luptă.
În momentul în care aşeză pălăria pe cap, auzi o voce vorbindu-i în interiorul său: "- Ei bine, eşti tu şireată, vicleană, uneori egoistă...dar simt că eşti mai mult de atât loială şi miloasă. Simt că vrei prieteni şi simt că atunci când îi vei găsi, nu-i vei lăsa la ananghie de dragul propriu. Deci nu eşti Viperină, frumoaso..Eşti la ASTROPUFI!"
Ultimul cuvânt fusese strigat deosebit de tare, iar roşcatei i se părea că Jobenul o spusese cu mai multă mândrie în glas.
" Ei..mi se nazăre mie.."

În timp ce se apropia spre masa Astropufilor, care aclama cu mândrie, observă rânjetul ironic de pe faţa fratelui său, de la masa Viperinilor, semn că avea să primească şi mai multă răceală, bătaie de cap şi necazuri faţă de câte a primit până acum.
Primi aplauzele cu un zâmbet pe faţă. Apoi oftă. Ce viaţă grea va avea!