Sortarea

[Alexandra Victoria Cooper]

Ridică privirea, mai degrabă ca să se holbeze la stele, câtă vreme nu avea nimic de făcut. Elevi încă mai erau ho-hoo, o grămadă şi tocmai auzise de la Prefectul Astropufilor că masa nu se serveşte decât după sortare.
"E, soarta. Doar nu moare nimeni de foame..."

Şi atunci observă un băiat stând sprijin de peretele din partea lor. Îl cercetă cu atenţie şi observă că era de la...de la...Strânse ochii ca să recunoască mai bine semnul Casei. Ah, era un Şoim! Interesant...Şi după înălţime, putea fi sigură că e mai mare de anul III. Dar nu putea să spună ce an. Poate IV? Din nou, interesant..
De fapt, stai, ce ar fi interesant?
"Minte bolnavă, tu chiar n-ai ce face acum, nu?" se întrebă ea şi fu surprinsă să-şi răspundă, caracteristic ei: "Nu."
Dar ce căuta tipu' acolo? Adică masa Ochilor de Şoimi e....hăhăă..în China! Acum înţelegea. Da' totuşi, să te strecori subtil fără să te vadă nimeni...Oare se putea?

Şi, cum nu avea ceva mai bun de făcut, începu să se gândească la mii de căi de a ajunge la masa Şoimilor fără să fie văzută. Nu pentru ea, ci pentru tip. Dacă ar fi pentru ea, nu i-ar veni idei chiar aşa uşor. La o adică, s-o simţi în plus,cine ştie. Ea, personal, s-ar cam simţi.
Dacă...şi dacă...Dacă, dacă, dacă.
"Ştiu...dacă...Nu."
Şi într-un final renunţă. "Descurcă-te,fă-ţi curaj şi du-te de-a dreptul. E casa ta, ce mai!", părea a-i spune ea, uitându-se la el. Dar nu avea chef să se bage în seamă, aşa că ridică din umeri şi se uită la colegii ei astropufi, care se înmulţeau cu câte unul, doi.
Chiar auzi pe un elev mai mare că anul ăsta au avut mai mult noroc decât cei precedenţi. Pufni.
Deodată, simţi mâna cuiva pe umăr şi se întoarse, pregătită să întrebe: "Care-i treaba, omule?". Dar tăcu.