Sortarea

[Alexandra Victoria Cooper]

În momentul în care îl recunoscu pe Şoim, tresări nervos şi îşi înghiţi o înjurătură. Zâmbi şi ea, puţin cam stângaci.
"- Merci...Eu sunt Alex."
Întinse mâna dreaptă, în semn de apreciere. Nu prea ştia să îşi facă prieteni. Ei şi? Învaţă.

Putea să jure că cel puţin zece colegi se holbau la ea şi se aşteptau la cine ştie ce. Mai ales fetele. Primise cel puţin două coate al...foarte dureroase în coaste, care se vroiau a fi, probabil, subtile, dar numai subtile nu erau, din punctul ei de vedere.
Dar chiar începea să o amuze lucrul ăsta, aşa că chicoti. Apoi se adresă:
"- Boboacă, Astropufi, după cum vezi. Presupun că tu eşti Ochi-de-Şoim.", spuse ea, arătând spre insigna lui, care ieşea mai clar în evidenţă acum, fiind la nici un metru de ea.

"- Dă-te la o parte, îngâmfato!", auzi ea din partea dreaptă şi se uită încolo. Era puştiul cu "jucăriile", uitându-se urât la ea şi oarecum superior:
"- Sunt la Ochi-de-Şoim." spuse el cu mândrie în glas.
Alex ridică o sprânceană şi îşi strâmbă gura, cumva în semn de dezgust, privindu-l în ochi. Ştia că acest lucru îl va speria sau eventual enerva. Dacă nu avea ea să-l facă să plece în două minute, taică-su o renega.
"- Şi ce mă doare pe mine? Auzi, zi, că-s mai interesată...Ai câştigat pariul?"
Ultima replică o spuse cu un zâmbet ironic pe faţă. Exact în momentul acela, o fată de la Cercetaşi fluieră şi mişcă mâinile în semn de " omule, îmi datorezi nişte mărunţiş."
Această complicitate tăcută îl dezarmă cumplit pe băiat, care dădu să plece, nervos, când o altă voce, cel mai probabil Prefectul Astropufilor strigă, dar suficient de încet încât să nu fie auzit decât de cei care se aflau la masa Astropufilor: "Hei, piciu! Eu te strig de două ori sp vii încoa' şi tu pierzi vremea cu fetele. Eu te lăsai că am zis că ai noroc..."
Această replică îi făcu pe aproape toţi să râdă, moment în care roşcata îşi remută privirea asupra lui Hawkeye:
" -Mă scuzi de întrerupere, nu mă las luată peste picior."
Şi pufni.