Teardrops on my guitar

[Ema Snow]

Nu stia de cat timp statea ghemuita la baza copacului, cu capul prins in maini si asteptand sa-i treaca durerea de cap. Era suficient de puternica ca Soimeanca sa nu se tina bine pe picioare si ii intuneca destul de mult gandurile. Trebuia sa se gandeasca la o solutie, trebuia sa faca ceva si avea nevoie de o minte clara. Fara niciun avertisment, isi stranse mana dreapta in pumn si lovi in laterala, nimerind in scoarta copacului alaturat. Isi zdreli degetele, dar nu-i pasa. Orice o ajuta sa bage putina adrenalina in sistem era de primit cu bratele deschise.
' Ridica-te. Ridica-te! La naiba, Ema, RIDICA-TE!'
Se forta in picioare si se stramba, dar isi recompuse repede expresia. Nu avea nevoie de asta acum. Nu avea voie sa se gandeasca acum la asta. O lua la pas incet prin Padure, indreptandu-se spre castel. Daca nu stia unde era Julieta, macar sa nu piarda si mai mult timp si sa ceara ajutor cuiva. Se bucura sa descopere ca putea sa se concentreze din ce in ce mai bine si ca putea, cumva, sa-si controleze durerea de cap. Fiecare pas era mai sigur, iar in curand, Ema incepu sa alerge cat de repede putea.
Bagheta. Avea nevoie de bagheta. Stia ca o scapase inainte de Disparitie. Insemna ca era undeva in fata Bibliotecii. Dupa minute bune ce parura ca a fi doar cateva secunde, Ema urca scarile de la intrare, doua cate doua. Nici nu se opri sa acorde atentie petei de sange de pe clanta. Nu-i pasa. Nu-i pasa daca avea sa sperie pe cineva cu noul ei look. Nu o interesa nici de mana, nici de buza sparta, nici de altceva. Julieta si siguranta ei. Asta era prioritatea.