Concert cu casa inchisa

[Alexandra Victoria Cooper]

Alex stătea cocoţată deasupra copacului în care o fată cânta. Bun, bun, se ţinea bine de acord, chit că ea nu cânta la nimic şi nici nu avea vreo idee cu ce se mănâncă toate chinezăriile pe care le spunea. Uh, pardon, japonezării. Învăţase rapid că există o diferenţă, una foarte mare, de altfel.

"- Hei, tu de acolo!" strigă ea spre fată, ţinându-şi mâinile pâlnie, deşi era chiar sub ea. Îşi luă avânt şi sări făcând o rotaţie grozavă deasupra capului cântăreţei şi aterizând în picioare, în faţa ei. Era un pic cam zgâlţâită după această încercare...reuşită, să fim sinceri.
Îşi îndreptă poziţia şi zâmbi. Învăţase să aprecieze oamenii după cum merită, iar cu necunoscuţii să fie măcar prietenoasă, dacă nu i-au făcut ei nimic. Clipi des, apoi se prezentă:
"- Salut, eu sunt Alex. Îmi place cum cânţi."

Se abţinu să facă o reverenţă, care ar fi putut fi interpretată în alt mod, drept unul ironic, iar şansele de a vorbi cu fata să fie nule.
Îi plăcea cum arată. Îi plăcea coafura ei, una de-a dreptul interesantă şi originală. Nu vedeai aşa ceva chiar în fiecare zi. Şi mai ales, era interesată de ursoaica de lângă ea. Se lăsă jos, liniştită, ca să arate că nu are nici o intenţie de atac asupra stăpânei, sau cine ştie ce altă şmecherie.

" - Îmi arăţi şi mie ce chestii cânţi tu acolo? Sună drăguuuţ.", făcu roşcata uitându-se curioasă la chitara albastră ( * ) a şatenei cu şuviţă blondă şi aşteptându-se la un adevărat roman al istoriei muzicale a...a...
" - Apropo, ce e chestia aia, în primul rând? " zise ea, realizând că nici măcar nu cunoştea instrumentul la care sunau aşa de bine notele.

OOC: ( * ) : Albastră e, nu?