Dream a little dream of me.

[Ema Snow]

Mintea Emei functiona la capacitate maxima. Revedea cu ochii mintii tot soiul de amintiri. Se legau intre ele si aduceau in prim plan ganduri negre si vechi. Trecutul ei era in egala masura intunecat si luminos, iar Soimeanca chiar nu vroia sa alunece pe astfel de teme acum.
Ridica din umeri ca raspuns la intrebarea Cercetasei. Si din moment ce nu avea vreo idee, se lasa purtata de proprii pasi. Inainta pe holul stramt si rece, vazand ca prin vis tablourile prafuite atarnate pe pereti. Era un loc pustiu, iar asta, cumva, o facu pe Ema sa se simta pustie in interiorul fiintei ei. Se opri la baza scarilor si mangaie capatul balustradei. Era o reprezentare a unui cap de leu ce rage, scultat intr-un lemn ce parea foarte dur. Sub atingerea fetei, lemnul era inca matasos, desi prafuit. Ocazional, se simteau mici rupturi in material, acolo unde fusese lovit din cine stie ce motive sau timpul isi lasase mai zdravan amprenta.
" Nu-mi amintesc sa fi fost vreodata la etaj" sopti Ema si isi intoarse usor capul pentru a o privi pe Evelyn.
Zambi trist si urca. La aproape fiecare pas, scarile scartaira in protest. Cand in sfarsit terminara cu zgomotul ala infernal, pasii le rasunara pe podeaua dura de la etaj. Mirosul de casa parasita era mult mai puternic acolo. Privirea Emei se fixa pe singura usa deschisa, acolo unde lumina se strecura alba si curata. Impinsa de o curiozitate ciudata, fata intra.