damn their killing, damn their lies

[Eric Grimm]

O lehamite aparte puse stapanire pe Eric undeva pe la pranz si isi petrecu majoritatea zilei incercand sa o combata cumva. Cu ceai, cu ceai si alcool, cu ceai si tigari, fara ceai, fara tigari, fara nimic. La un moment dat renunta injurand si isi misca bagheta circular, adunandu-si toate hainele (din care o mare parte erau murdare sau inutile), cateva carti si le indesa intr-o geanta de voiaj pe care si-o arunca pe umar. Aparu sictirit in Padurea lui Dean, de unde planuia sa mearga mai departe intorcandu-se la origini. Daca cineva ii urma semnatura magica pana acolo, nu avea decat sa se piarda in fruznisul ala blestemat.

Merse cateva minute spre un luminis si nu mica ii fu mirarea cand il vazu pe Alain sprijinit de un stejar si o fata-femeie intinsa in iarba. Ii asculta monologul barbatului, zambi rautacios si se apropie de ei.

"Domnul stejar nu iarta si nu uita... Cat despre domnisoara de fata, daca nu ii dai foc tot degeaba, stii si tu cum e cu cainele care latra dar nu musca, nu?"

Lehamitea aia de mai devreme se transformase usor usor in sictir, in nervi si acum in ura cu care Eric era obisnuit. Apoi isi dadu seama ca era cu Alain in acelasi loc si se inveseli brusc.