A picture is a poem without words.

[Dimitri E. David]

Își ridică gluga robei și își afundă mâinile în buzunar. Se anunțase ploaie. Pufnește ușor, iar atunci când își ridică privirea întunecată, zărește curtea interioară a școlii. Prin absurd, ar fi spus că nu ar putea să ajungă în cealaltă parte a acestuia, din pură plictiseală sau mai bine spun lene.
Ridică slab din umeri și pășește în direcția respectivă, închizând pentru un moment ochii atunci când o rafală de vânt se izbește încet de el. Murmură ceva ce numai el poate să înțeleagă și atunci se oprește în dreptul unei bănci. Își lasă capul pe spate și se așează într-un final pe obiectul din lemn. De fapt, nu era plictisit; era pierdut printre gândurile sale.
” Ce-i cu tine? ” rostește într-un final, cât pentru sine și își duce mâna pe piept, simțind pentru un moment că respiră greu. Ignoră rapid acest fapt și închide ochii, ridicând chipul albicios spre cerul înnorat.