In a completely sane world, madness is the only freedom!

[Christopher D. Blaise]

Zâmbește tare mulțumit de ceea ce reușise până acum, se păstra calm, lucid pentru câteva momente. Privește în zare și începe să se bucure de întreg peisajul care se întindea în fața ochilor lui; pentru un moment ar fi spus că visează și că trăiește într-o altă lume - ceea ce era și adevărat, însă i se părea mai ceva decât frumos. Cel puțin, acea lume îl făcea să uite de probleme și de ceea ce-l apasă în unele momente, lucru pentru care ar fi fost recunoscător pentru acest fapt.
Inspiră aerul rece adânc în piept și coboară irișii cafenii în josul Stadionului. Zâmbește jucăuș în colțul gurii, direcția sa fiind către locurile unde se situau de obicei suporterii. Coboară cu viteză, lăsând ca vântul să se joace în fel și chip prin părul său, plăcându-i nespus de mult acea senzație mai ales dimineața. Ar fi dat impresia că nu știe ce face și că și-a pierdut controlul, însă lucrurile nu erau chiar așa; la nici un metru distanță între el și stadion, își redirecționează drumul, fiind aproape de iarba deasă și moale cu câțiva centimetri. Unii l-ar fi considerat nebun, ceea ce era familiarizat cu acest termen și nici că-l deranja în vreun fel sau altul. Damien urcă din nou în aer, fiind de-acum cu susul în jos, vrând pe de o parte să se și distreze, căci nu dorea ca exercițiul să fie doar serios, tinzând către plictisitor.
După câteva momente în care consideră că totul trebuie să ia sfârșit, Christopher se hotărăște să ajungă cu picioarele pe pământ, la propriu vorbind. Zâmbește larg și vesel, ceva specific lui, și își trece mâna peste față, inclusiv ciufulindu-și părul și să-și muște buza inferioară - gest care nu lipsea mai niciodată din comportamentul său.


OOC: Dar n-am de ce să mă supăr ><