In a completely sane world, madness is the only freedom!

[Effy K. Dietrich]

• Îşi strânge picioarele la piept şi închide ochii, bucurându-se de liniştea ce o înconjura. În depărtare putea auzi glasurile vesele şi râsetele elevilor, însă acestea păreau mult prea depărtate pentru a o deranja. Trage aer în piept , plămânii fiindu-i inundaţi de răcoarea din jur, şi , involuntar, zâmbeşte . În tot acest timp cât fusese plecată uitase cât de liniştitoare sunt aceste momente de singurătate, când simţi că nimic nu te poate atinge. Hogwarts avea în general acest efect asupra ei, o făcea să se simtă protejată. Doar era casa ei, singura adevărată.
  
  Îşi deschide brusc ochii atunci când aude un vuiet de aproape, iar irişii săi safirii cercetară imediat agitaţi terenul. Sări instantaneu în picioare, dezechilibrându-se uşor, însă reuşi să rămână în poziţie verticală. Se uită cu atenţie, parcă şi îngrijoarare, la mătura care plonjase spectaculos înspre pământ . Oricine era, ar fi putut spune că este un nebun. Se certă , însă, imediat în minte, aducându-şi aminte că nebunia este relativă şi că nu este cea mai în măsură să judece.
  Îl urmări pe elev până ce coborî pe pământ, apoi îl cercetă cu atenţie. Din fericire, nu părea să fii păţit ceva. Effy oftă adânc şi îşi mută privirea în altă parte. Nu voia ca persoana respectivă să creadă că o urmăreşte. Îşi dă buclele de un şaten deschis, şi aşa răvăşite, de pe faţa palidă şi se aşează înapoi de iarbă.