noir ruelle

[Aylee L. Lovel]

• Era uda si speriata. Era transpirata si terifiata. Totul amestecandu-se intr-o simfonie fara sens scrisa de un geniu batran. Ar fi vrut sa isi stearga din memorie ultimele cateva ore. Da ar fi vrut sa isi stearga intreaga existenta, atat de amara si torida, insa aceste ultime ore depaseau multe. Se trezise ca si pana atunci, gata sa isi petreaca inca o zi singura, in camera ei. Fericita si singura. Nu ii placeau oamenii, asa cum acestia pareau sa nu o placa pe ea. Insa singura, ea era si regina si servitorul. Singura, putea sa faca ce vroia fara acel sentiment care o urmarea ereu cum ca era urmarita. Si nu accepta sa i se spuna ca era paranoica sau schizofrenica.
  Insa ziua se strica, iar mama ei ramase fara cerneala nu-stia-de-care. Aylee fusese nevoita sa se duca pana pe aleea Diagon, unul dintre locurile pe care le ura cel mai tare. Plin de oameni, de vieti paralele si povesti fara sens, unde sufletele sangerau sub ovituri de pene faurite din ciuburi de sticla. Cumparaturile durara o secunda, insa nu vroia sa se duca acasa, nu vroia sa dea cu ochii de cei mai rai parinti de pe planeta. A doua greseala din ziua aceea. Incerca sa nu isi aminteasca ce se intamplase de atunci. Continua sa alerge, desi ploaia se oprise. Dadu coltulpe aleea nocturn, gata sa ramana singura. asta nu se intampla. Vazu doua fete care stateau acolo. Probabil ca si ele o observasera. Ai putea sa fugi, oricum nu te cunosc. Era prea tarziu.