damn their killing, damn their lies

[Isolde du Maurier]

• Se uită amuzată la bărbatul din faţa ei, realizând că îşi bătea joc de ea. Aproape că începu să râdă, însă se abţinu, nedorind să-i dea satisfacţie. Individul era destul de cinic, şi se întrebă într-o doară dacă ar fi trebuit să se teamă de el. Îşi aduse aminte de bagheta sa, şi îşi spuse că nu. Cel puţin, pentru moment, tipul nu părea foarte periculos. Se apropie de stejarul de care se rezemase, însă nu spuse nimic când acesta se strâmbă. Probabil era rănit. Şi, contrar firii sale, se decise să nu acţioneze. Presimţea că dacă i-ar fi acordat vreun ajutor, acesta avea s-o ia din nou peste picior.
  "Sunt India. India Allise Lee. Îmi pare rău că fiinţele de care vorbeam nu pot fi zărite de tine. Sălăşluiesc pe undeva prin mintea mea bolnavă."
  
  Vorbise pe un ton cât se poate de serios, încercând să nu facă mare tam-tam de gluma ei nesărată. Umorul nu fusese mereu cea mai bună calitate a ei, aşa că prefera să nu se arunce prea mult într-o chestiune de genul. Aproape că se sperie de cel de-al doilea bărbat care apăru, însă deşi îşi spunea că situaţia devenea cam periculoasă, se potoli. Indiferent dacă era între doi nebuni, avea ea să găsească o cale de scăpare. Deşi nu se simţea foarte ameninţată.
  "Nu că ar fi prima dată când cineva mi-ar da foc, domnule. De aceea, nu v-aş recomanda să încercaţi asta. Va trebui să vă dovediţi mai inventiv. Totuşi, e prima oară când am fost comparată cu un câine, iar asta mi se pare tare curios."