Concert cu casa inchisa

[Tara Reed]

-Nu, răspunse şatena, caustic. A picat din cer, şi eu, plăpândă, slabă de înger şi lipsită de apărare, mi-am însuşit protecţia acestui mamifer războinic.

Înţelese mai apoi că numai ea pricepea o parte a sarcasmului. Avea o condiţie fizică foarte bună şi se descurca şi fără vrăji. Iar Onyx? Onyx ataca doar în silă şi la nevoie absolută.
Se foi un pic în iarbă, astfel că şi celelalte se puteau sprijini de trunchiul gros dacă voiau.

-Onyx!

Urgent, ursoaica neagră era cu capul la ea în poală.
Soarele o bătea fix în cap acolo unde stătea. Îşi trecu mâna prin păr şi observă că era o diferenţă cât casa - sau nu, dar cine s-o verifice - între temperatura şuviţelor castanii şi temperatura celei aurii.
Ce-ar putea, oricum, să conteze mai puţin? îşi spuse. Nu se obosi nici să se mute mai la umbră. Îi plăcea căldura. Duse mâna la osul pieptului şi găsi moneda subţire de aur, ştanţată cu ursul adirmit pe o parte şi cu cel arătându-şi colţii pe cealaltă, pe care o purta la gât. Ca să facă rost de converaţie, le întrebă dacă veniseră ca să înveţe în aer liber sau doar ca să se plimbe.