damn their killing, damn their lies

[Isolde du Maurier]

• Dădu din cap în semn că înţelese, şi răsufla uşurată în sinea ei că nu se referise la ea. Nu era prea mare iubitoare de câini, preferând phoenicşii, sau orice alte animale mai necunoscute. Hermelinele, de exemplu. Nu era sigură că îi plăcea comparaţia nou-venitului dintre stomac şi minte, însă nu spuse nimic, pentru că nu ştia ce anume. Mintea era un subiect mult prea discutabil pentru a se arunca acum într-o dezbatere asupra ei. Ura chestiile filozofice şi nu reuşise niciodată să emită aberaţii de genul.
  "Domnule,", i se adresă ea precaută nou-venitului, "nu sunt sigură că am înţeles gluma, iar dacă are vreo natură sexuală, v-aţi greşit victima. Nu sunt genul care să ..."
  
  Tăcu brusc, fiindcă nu mai ştiu cum să continue. Probabil că dacă vreodată în viaţa ei ar mai fi roşit, ar fi făcut-o şi acum. Însă cum niciodată nu i se întâmplase ca obrajii ei să fie străbătuţi de vase prea puternice de sânge, nici acum acest lucru nu se înfăptui. Spera să nu fi înţeles corect gluma, însă în acelaşi timp nu prea îşi dorea asta, căci altfel ar fi arătat ca o idioată. Mai mult decât arătase deja.
  
  Pentru a-şi face de lucru, se apropie mai mult de primul individ, privindu-i încruntată şi gânditoare rana. Nu ştia dacă să se ofere sau nu, însă până la urmă decise că nu avea ce pierde.
  "Nu ştiu dacă doriţi, domnule, însă acum un an şi ceva, am lucrat la Hogwarts în aripa spitalului. V-aş putea ajuta?"
  Realiză rapid că făcea pe micuţa naivă şi săritoare, însă în adâncul sufletului său, chiar era micuţa naivă şi săritoare.