You know my past, not my scars

[Aylee L. Lovel]

• Nici nu reusi sa intre cu adevarat inauntru, si intalni pe cineva. Incerca sa treaca pe langa el, in timp ce acesta spunea ceva despre tineret si vechime. Era pregatita sa ignore orice comentariu si sa se inchida din nou in lumea ei, cand strainul striga, iar ea tresari. Intr-o secunda dureroasa il recunoscu pe tanarul care vroia sa o includa in ceva grupare. Se lipi de usa, amintindu-si ziua aceea. Nu vroia sa orbeasca cu el. O obligase sa faca ceva ce nu isi doarea sa faca, si se astepta sa fie fericita. Nu era.
  Se rezema de usa, pe dinafara, si inchise ochii. Poate ca va avea impresia ca gresise persoana si o va lasa in pace. Niciodata nu se intampla asa. Esti prea usor de recunoscut si prea greu de uitat. Nimeni nu uita monstrii. Se lasa sa alunece in jos, pana atinse pamantul. Isi acoperi urechile cu palmele transpirate, insa vocea continua. Faptul ca inchise zgomotele din afara o facura si mai puternica, un fel de umbra care nu vroia sa o lase sa atinga soarele. Nici nu mai stia unde este. Isi lua mainile de la urechi, insa una dintre mainile sale atinsera ceva. Un material. Vocea se opri in mijlocul altei propozitii, ca atunci cand cineva stinge lumina, iar tu trezesti in intuneric fara sa iti dai seama.
  Speriata, deschise ochii, privind in sus. Langa ea se afla baiatul, tanarul, barbatul... Nu stia cum sa ii spuna, asa ca se hotari rapid sa il reduca la un simplu Darren. El statea in continuare acolo, fara sa isi dea seama ce facuse. Nici nu avea cum sa isi dea seama, isi zise. Aylee il privi in ochi, dandu-si seama, pentru prima oara, ca era un Darren chipes. Pe cand ea era o fetita bruneta, cu ochi verzi, si foarte murdara. Stand acolo pe jos, putea auzi picaturile de ploaie care loveau asfaltul cald. Avusese dreptate, iar ploaia venise cand o prezisese. Din fericire pana la ea nu ajungea apa, altfel ar fi reactionat urat. Se uita din nou la Darren, dandu-si seama ca acum va trebui sa vorbeasca cu el. Incerca sa se ridice.