let me talk

[Isolde du Maurier]

• Îl privi într-un mod nu foarte politicos, şi îşi încrucişă mâinile la piept. Desigur că mai era naivă şi prostuţă, chiar dacă mai crescuse între timp. Când o întâlnise Kurt prima oară, fusese diferită. Atunci avusese o mamă, o bunică, o mică aventură cu un tip care se sinucisese din cauza ei, un călău pe urmele ei, o viaţă socială mai bună, atunci era fericită. Acum? Ce avea acum? Singura persoană pe care o mai avea era Freyja. În rest, toţi plecaseră. Acum era doborâtă, era înfrântă, îndurerată, văduvită şi singură. Era la un pas de a face o nouă criză, de a reveni la vechiul obicei de a se automutila. She was a sinner, a loser.
  "Da, ai dreptate. Uită-te la mine, sunt jalnică. Mă întreb cum de mai respir încă, la cât de obosită de viaţa asta sunt. Merit să fiu omorâtă de un jegos ca Blackhart", rosti ea cuvintele în şoaptă, muşcându-şi buzele.
  
  Era prinsă în întuneric, în cel mai abrupt colţ, fără cale de scăpare. Era tăvălită în mizerie, şi nu se mai putea ridica. Era groaznic, se simţea groaznic şi ştia că nu se va putea ridica singură. Nu mai aştepta şi nu mai vroia nici un Făt-Frumos, îi era greu să mai accepte pe cineva în viaţa ei.
  "Poate, însă stai fără grijă, încerc să omor acele sentimente. Trădarea ta îmi face treaba mai uşoară dar e nevoie de timp."
  
  Rostise cuvintele privind în gol, punându-şi mâinile înmănuşate pe tejghea.