let me talk

[Isolde du Maurier]

• Îl privi mirat pentru câteva secunde, neînţelegând ce anume vroia să spună. Freyja? Freyja a lui? Putea s-o aibă ea? Să fie a ei? Gândul acesta îi dădu fiori, însă ştia că nu se putea aşa. O iubea pe Freyja şi o vroia ca prietenă, însă nu vroia ca aceasta să îşi mărească lista de persoane cu care trebuia să îşi petreacă timpul. Şi aşa acum se împărţea între părinţii ei, Victor şi ea, nu vroia să mai fie şi Kurt pe listă.
  "Nu, nu o iau cu mine. Indiferent prin ce treci, nu trebuie s-o îndepărtezi."
  
  Nu înţelegea de ce îi spunea ei toate astea, şi ar fi vrut ca oamenii să nu o mai vadă ca pe tipa drăguţă căreia îi poţi spune ce ai pe suflet, fiind sigur că nu va duce vorba mai departe, iar apoi poţi să uiţi de ea. Vroia şi ea pe cineva căruia să i se destăinuie, şi nu Freyja, căci nu îşi dorea ca fata să ştie prin ce trecea ea.
  
  Când auzi numele fostei balerine, simţi un junghi dureros, şi îşi întoarse privirea. Era terifiată la gândul că în noaptea aceea avea să aibă din nou coşmaruri, iar faptul că era singură în apartamentul său o făcea să se înfioare.
  "Îţi meriţi soarta. Meriţi să te bântuie. M-ai părăsit pentru ea, şi apoi ai părăsit-o şi pe ea." rosti ea cu durere şi totodată răceala în glas. Îşi aminti un cântec, şi ar fi dat orice să poate să îşi însuşească versurile ("Do you feel cold and lost in desperation?/ Remember now all the sadness and frustrations,/ And let it go")