let me talk

[Isolde du Maurier]

• Îi îngheţă sângele în vene, privind ceea ce făcea Kurt, iar într-un final îşi întoarse privirea, privind pe geamul îmbâcsit, pe care ploaia răpăia neliniştită. Deprimant. Ăsta era cuvântul cu care putea cu brio să descrie ziua aceea. Iar ploaia doar făcea ca lucrurile să fie şi mai întunecate, ceea ce, din punctul ei de vedere, era nemaipomenit, deşi îi era dor de zilele de odinioară, când totul i se părea atât de simplu, iar o asemenea zi floare la ureche. Încercă să înlăture acel sentiment de vină pe care îl simţea când se gândea la fostul ei soţ, şi de asemenea, speranţa că Kurt încă mai ţinea la ea. Dacă o făcea, asta era doar pentru că o iubea pe Freyja, iar Freyja ţinea la ea.
  
  Se cutremură când auzi că va fi ucisă, şi îşi jură că se va sinucide în loc să fie omorâtă. Mai ales de cineva ca Kurt, care probabil că îi va pune venin de viperă în ceai.
  "Ai avut de multe ori ocazia să mă omori, dar nu ai făcut-o. Nu cred că o vei mai face vreodată, chiar dacă Freyja ţi-ar da acordul.", răspunse ea, sigură pe sine. Nu ştia de ce, dar era sigură că avea dreptate.
  
  Înghiţi în sec, şi se aşeză pe un scaun, cu pelerina neagră în jurul său, punându-şi gluga pe cap. Arăta exact ca o Devoratoare, ca o văduvă neagră. Îi era frică de propria sa imagine, însa ştia că pierduse prea mult timp cu lucrurile drăguţe. Continuă să se uite pe geamul prăfuit, privind stropii mari de apă care se loveau de sticlă şi apoi se scurgeau, lăsând dâre curate. Oftă şi îşi umezi buzele, sprijinându-se în palme, cu coatele pe genunchi.