every family is happy in its own way

[Michael Stark]

• Mike se aplecă cu îndemânare pe sub dulăpiorul suspendat care era motivul bandajului de pe fruntea lui. Se întoarse spre masă şi dădu cu piciorul în scaun, făcând o tumbă spectaculoasă în aer, apoi ateriză cu un bufnet pe podeaua rece.
  Gemu, apoi se ridică încet şi dureros de pe suprafaţa gresiei sofisticate, încercând să îşi recupereze unul dintre papucii de casă verzi şi pufoşi pe care îi purta.
  
  Se sprijini de masă cu o atenţie necaracteristică lui, dar de la sine înţeleasă: nu avea de gând să cadă din nou, apoi îşi frecă partea de jos a spatelui.
  Se întoarse când îi auzi vocea Opheliei şi îi zâmbi strâmb, având în privire durere amestecată cu amuzament şi jenă.
  
  Observă bandajele din mâna logodnicei lui şi nu se putu abţine să nu se gândească că ar fii trebuit să fie pentru capul lui.
  'Am căzut,' spuse simplu, îndreptându-şi spatele. Voia să pară mai demn, nu ca un moşuleţ care tocmai se aplecase după un bănuţ pe jos şi îi pocnise spatele. Râse scurt. 'Dar dacă vrei să mă ajuţi nu mă supăr.'