damn their killing, damn their lies

[Alain Desmarais]

Alain lua in primire friptura ca un om care nu mai mancase de foarte mult timp. Ceea ce nu era deloc departe de adevar. Lasa deoparte orice fel de maniere si musca cu pofta din carnea suculenta. La cat ii era de foame se simtea capabil sa manance si canapeaua pe care se lafaiau cei doi.

"Julia e ceva pa care nici unul dintre voi nu vrea sa il intalneasca. Nici daca e in toane bune, si cu atat mai putin daca aveti nenorocul sa o intalniti in toane proaste..." reusi sa ingaime cu gura plina.

"Cat despre maica-mea, n-ai tu atata vlaga sa ii faci fata" ii zambi rautacios, dupa ce reusi sa inghita fara sa se inece, ceea ce era de laudat. "Daca am avea un raspuns de la cei carora le-ai trimis un mesaj, poate am putea pleca de aici, dar nu, tu trebuia sa ai ca patronus lilieci, ca sa se piarda prin padure zburand dupa muste..." mormai indignat. Adevarul era ca si el si-ar fi dorit sa se care de aici cat mai repede, dar din pacate nu avea unde. Nu avea bani sa plateasca un han si trebuia neaparat sa ajunga la un vindecator, inainte sa dea coltul in somn. Si in plus, se distra pe seama noii lor "prietene" care incepea sa se simta din ce in ce mai relaxata in preajma lor, uitand probabil ca fusese foarte aproape sa ii suceasca gatul cu numai catva timp inainte.

"Miss Lee, nu doriti sa gustati din aceasta minunata friptura de caprioara? Cam tare, ce-i drept, dar aroma e inedita" ii spuse fluturand o bucatica de carne in furculita.

"Ce furculita urata" spuse, observand-o intr-un final.