What is and what should never be.

[Effy K. Dietrich]

• Surâde, ceva mai delicat şi voios, atunci când Evelyn îi promisese că va veni pe la ea. Casa în care locuia era destul de mare şi spaţioasă pentru o singură persoană şi o deprima adesea. Era un loc destul de drăguţ, decent , însă se simţea singură. Uneori stătea seara cu o cană de ceai în faţa şemineului ,rememora ultimul an şi jumătate şi se întreba cum de se ajunsese la asta? Cum de viaţa ei luase o astfel de întorsătură? Dăţile în care se plângea, în timpul anului şcolar, de scrisorile mult prea dese de la părinţii săi, păreau un vis în acele momente, unul copiăresc.
  
  O ascultă pe Evelyn cu atenţie, privind când înainte când înspre ea. Presimţise că se va decide într-un final să îi spună şi tocmai de aceea nu o stresase cu întrebările. Ştia că este greu să spui astfel de lucruri. Ştia că doare. Şi uneori nu numai din cauza altora, ci din vina propriei persoane. O auzi pe Cercetaşă rostind cuvântul 'scrisoare' şi tresări involuntar. Fugitiv, îi apăru în minte ultima scrisoare primită de la mama sa, cea în care - în sfârşit! - se hotărâse să îi spună adevărul. Simţi imediat un gust amar , aşa că alungă acest gând şi se concentră asupra lui Evelyn.
  
  'Aşa sunt Încuiaţi, sunt neputincioşi în faţa magiei, aşa că se răzbună în alte moduri.' Se trezi ,la un moment dat , rostind cu voce tare. Înghiţi în sec.'Ai fi putut să o ucizi atât de uşor, dar n-ai făcut-o. Asta demonstrează că eşti mai bună decât ea.' Îi zâmbi încurajator prietenei sale, bănuinând că se putea să se simtă vinovată.
  
  ' Să te opreşti acum? Când e mai interesant?' Glumi Effy , amintindu-şi brusc că Eve menţionase mai devreme ceva de nişte pistoale.