damn their killing, damn their lies

[Eric Grimm]

Il privi pe Alain cu o oarecare afectiune care se intelegea a fi o grimasa pe fata sa de fapt. "Deci daca Julia e ca ceva pe care nu am vrea sa il intalnim... e cam ca fata ta dimineata. La pranz. Sau seara. Sau noaptea mai ales?"

Il auzi si izbucni in ras. "In primul rand, liliecii mei sunt eficienti, boule. In al doilea rand, sa o intrebi pe maica-ta cand mai ajungi pe acasa." Ii facu cu ochiul. Apoi rase iar, aducandu-si aminte de comentariul sau. "In ultimul rand, furculita aia e exact ce meriti, nenorocit mic si nefericit!"

Se intoarse spre India. "Cat despre tine..." Facu o plecaciune elaborata si pompoasa cum stia doar Alain sa le faca, francez si un pic dubios ca sexualitate cum era el, zambindu-i. "Va rog sa ne scuzati daca v-am insultat cu mesele noastre haotice."

Isi simti pulsul accelerand cand o vazu intinsa pe canapeaua din padure, lucru care i se parea in continuare extrem de amuzant. Se apropie rapid de ea si in cateva secunde era la picioarele ei in genunchi, despartindu-i gambele cu palmele si aplecandu-se spre fata ei. Cand ii vorbi era aproape de buzele ei. "Daca vrei, pot sa iti arat exact cat de periodice am eu mesele." Ii sopti la ureche. "Cum ma infrupt din tine dimineata, la pranz si seara."