A smile is the prettiest thing you can wear

[Ema Snow]

Ema ii zambi calm, relxandu-se sa afle ca nu era nimic grav in mod special. Il privi derutata pentru o clipa. Foarte rar i se adresa cineva cu atata politete. In ciuda anilor ce trecusera, Soimeanca se vedea foarte mult ca o copila, desi realitatea era altfel. Stia cat de matur si responsabil se comporta de obicei, doar ca nu se obisnuise cu astfel de politeturi.
Zambetul mic ii reveni pe buze.
" Da, totul e in regula". Facu o pauza, nestiind daca tanarul vorbise la propriu sau la figurat. Ea se decise asupra primei variante. " Si nu sunt pierduta, doar ca nu e inca nimeni acolo unde trebuie sa fiu"
Gesticula mult cu mana dreapta si ridica din umeri. Ema isi pleca privirea, uitandu-se la lumina ce se juca pe unghiile ei de la picioare, vizibile din cauza sandalelor. Mai ca se stramba si aproape le intelegea pe tinerele care isi faceau pedichiura vara. Ea nu si-o facuse niciodata.
Ignora orice alt gand, preferand sa-si prinda genunchii cu bratele. Lua o piatra la nimereala de langa ea si o arunca spre apa. In mintea ei, piatra avea sa loveasca suprafata de trei ori, cu miscari pline de gratie. In realitate, se scufunda cu un pleosc! sonor. Zambi stramb.
" Nu o sa ma pricep niciodata la asta" sopti ea.