A smile is the prettiest thing you can wear

[Ema Snow]

In momentul in care mainile lui se legara pe langa trupul ei, Ema simti ceva tare apropiat de curentul electric. Dar ii placea! Se simtea protejata in fata trupului sau si in acelasi timp plina de viata. Parca nu fusese niciodata atat de constienta de intregul ei corp si tot ce simtea. Brusc, inima i se parea prea mare, fortand plamanii sa se stranga, sa devina mici. Ciudat insa, fiindca plamanii ei parea sa aiba suficient spatiu ca sa ia mai mult aer decat le dadea ea. Se simtea de parca avea heliu in stomac, impingand diafragma pana-n gat. Ii venea greu sa inghita si nu-si putea stapanii zambetul firav de pe buze.
Incerca sa se concentreze asupra tehnicii, dar se dovedi destul de greu. Nu ca nu ar fi inteles, dar gandul ei zbura constant in alta parte. ' E fizica pura!' gandi ea, dandu-si un sut mental ca sa fie atenta. Privi unghiul si lansa piatra, ramanand cu gura cascata cand aceasta tasni de trei ori pe suprafata apei.
Clipi des si isi intoarse privirea spre tanar cand il auzi vorbind. El parea subit ingrijorat de ce spusese. Zambetul ei se largi.
" Da, presupun ca ai gandit cu voce tare" chicoti ea. Se uita la fata lui si pentru prima oara chiar a realizat ce vede. Tanarul avea in ochii verzi o sclipire ce o fascina, o scanteie de inteligenta si experienta. Si zambetul lui... Ema se simtea in siguranta si nici macar nu era de parca era datoare. Se simtea bine. De fapt, mai mult de atat, dar nu stia cum sa gandeasca in cuvinte.
" Nu esti rosu" ii raspunse la intrebare si inghiti in sec. " Ar trebui?" Inima i se impiedica de doua ori si avea senzatia ca tremura, dar zambi in continuare.