every family is happy in its own way

[Ophelia Wilde]

• Nu stia daca sa se sperie si ea sau sa ramana la fel de calma ca pana ...Ca pana cand? De cand intrasera in casa lor i se paruse o nebunie,avusese o presimtire neplacuta. De aceea ii si spusese lui Kurt sa astepte putin,de parca fiecare pas pe care il faceau aducea cu sine moartea si groaza. Acum se afla pe podea,cu genunchii stransi la piept. Corpul sau aproape scheletic simtea mici furnicaturi,semn ca amortise si apoi inghetase de cat timp era acolo.
  
  Dar de cat timp era? De o ora,de o eternitate intreaga? Nu reusea sa proceseze informatia si nu vroia decat sa fie singura. Sau sa aibe pe cineva alaturi. Era prinsa intr-un fel de balanta. Ii era mila,teama si totusi simtea o oarecare usurare,survenita in urma faptului ca Ivy era pe mainile Vindecatorilor. Dar se putea intampla orice. Si era si Malfoy care plangea ca o fetita si nu o ajuta deloc acest lucru.
  
  Se ridica brusc,luand-o la fuga pana ce in final ajunse pe un hol intunecos. '' Ce naiba se intampla cu mine? Nu sunt mama si nici tatal lor,nu am nici o treaba cu ei din punct de vedere biologic! Dar... dar ma simt atat de distrusa!'' gandi,lovindu-si craniul cu pumnii,ca si cum un microb,un gand,un obiect intrus se afla in cutia craniana si vroia sa il scoata cumva de acolo.
  
  Era neputinta. Era groaza - nu frica- de viitor. Incertitudinea,furia ca omul nu este atotputernic. In fata bolii si a mortii aflai cat de neinsemnat esti defapt.