When we remember we are all mad

[Effy K. Dietrich]

• Effy îşi strânse bine pelerina de culoarea onixului în jurul taliei subţiri, în timp ce îşi părăsi cu precauţie camera din Turnul Cercetaşilor. Materialul uşor aspru fâşâi zgomotos în urma sa şi -înjurând în şoaptă- se văzu nevoită să îl ridice deasupra nivelului pământului. Era trecut de unsprezece seara, iar majoritatea colegilor săi fie dormeau fie îşi făceau veacul prin Camera de Zi. Ea nu se încadra în niciuna din aceste categorii. Zâmbi uşor, atunci când trecu şi de şemineul al cărui foc ardea mocnit, uşor surprinsă de cât de uşor reuşise să se strecoare afară. Probabil fiindcă era în timpul săptămânii, iar în ziua ce tocmai trecuse toată şcoala asistase la un meci de Quidditch. Majoritatea erau extenuaţi.
  
  Îi făcu semn Doamnei Grase să facă linişte, ducându-şi degetul arătător spre buze, atunci când ieşi din Turn, şi îi zâmbi oarecum cu părere de rău. Femeia din tablou mormăise ceva nemulţumită - cel mai probabil fiindcă o trezise din somn- şi aprobă din cap. Effy chicoti încet şi se grăbi să treacă de holul principal, unde era mult prea în bătaia ochilor. Paşii săi abia dacă se auzeau pe coridor şi se bucură în sine că îşi luase o simplă pereche de balerini. Urechile îi erau ciulite, ascultând cu atenţie şi nu se miră - de fapt chiar se aşteptase la aşa ceva- când descoperi o altă pereche de paşi mult în urma sa. Se rugă în sine ca acel cineva să n-o fii văzut şi coti brusc la dreapta, pătrunzând într-o cameră de un alb bolnăvicios.
  'Grozav'Murmură Cercetaşa, sperând că Myrtle se hotărâse să bântuie alte părţi în acea seară.

OOC: Waitin' for Julieta